... when the dawn breaks ...

Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura; un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.

Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.
Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!
Am cerut putere...
Si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.
Am cerut intelepciune...
Si viata mi-a dat probleme ca sa le rezolv.
Am cerut prosperitate...
Si viata mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.
Am cerut sa pot sa zbor...
Si viata mi-a dat obstacole de a le depasi.
Am cerut iubire..
Si viata mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.
Am cerut favoruri...
Si viata mi-a dat potential.
Nu am primit nimic din ce am cerut...
Dar am primit tot ce aveam nevoie.