I.Aş vrea să am un început , dar ura mi-a luat stiloul,defapt ceea ce simt acum , a fost de fiecare data cand am cazut,iar nimeni nu a fost acolo sa ma ridice.Din marea mea de albastru curg rauri,poate oceane,valuri,valuri,iar tu nu ai fost acolo sa le opresti .As vrea sa te doara macar putin ,asa cum m-a durut pe mine in zilele in care disperam,dart u te hraneai cu orgoliul de a-mi vedea suferinta.
Ce inseamna sa spulberi un vis? Oare este egal cu lupta pentru ce-ti doresti, sau doar a renunta la un gand scornit din singuratatea simturilor?!
Poate ca frazele formate sunt doar cuvinte imprastiate ce le-am lasat undeva, in trecut.Acum, inocenta gandurilor mele crede ca cimitirul amintirilor e un loc ferit de judecata celor nesupusi.Parcul esentei noastre e panganit de rautatea privirilor aruncate in semn de trecut, bancile ce ne poarta iubirea sunt ruginire de raceala lacrimilor mele, pana si decorul nu mai e acelasi, a murit.
Copacii ne fereau de rautatea senina a multimii, ce ne privea sarutandu-ne, eram superbi; acum vad numai cenusa verii revarsata peste umarul tau, caci totul a apus cand ai rupt tacerea dragostei ce ne invaluia.
Pastrez amintirea ta in inima si lucrurile daruite printr-un colt,undeva; ma mai gandesc deseori la imaginile pe care nu le-am uitat,vars o lacrima si cu un lung oftat si cu un suras aprins,renasc din cenusa disperarii.
Imi e dor de locul nostru de la apa, noptile cu luna plina de vara, de tot ce-ai insemnat si insemni tu,ca o fiinta activa in viata mea.Te iubesc pentru trecut,caci acum te-ai schimbat; esti rece,nepasator,ai o noua viata,o noua dragoste;eu sunt doar o istorie de vara.
Vremea trece ca gandul si incet, incet noi ramanem fideli eternelor amintiri din vara.Am fi dat orice numai sa ramanem pionieri prin noaptea calda de iulie, dar timpul a adus septembrie de vise.
Si-au trecut zile in care vroiam sa le sterg cu nepasarea mea blajina, dar s-au razbunat inmiit pentru clipele de fericire.
Cu inca o lacrima mi-am patat sufletul de nevina si totusi credinta inimii mele e la el, am plans mult, dar acum ura mi se vede in ochi.
Am un albastru tacut in care ma cufund ca un inel ce l-am aruncat in mare.Trec zilele cu foc in amintirea lui, a doi copii ce nu lasau sa intervina vantul; totusi a intrat ,caci fiecare acum are drumul lui.
Anii se pierd si vin, nu vin singuri ci vin cu ura.Dintre sutele de adieri una e speciala, nu am castigat-o, am pierdut-o.
Mi-a presarat in suflet o doza de adevar si mi-a cultivat-o pe scena morbida a tristetii mele.Ochii mei sugereaza o culoare nedefinita, sunt orbita de praful strazilor pustii, soarele ma eclipseaza.
“Ea cheama cu gandul in nepasare,dorinta lui de a cutreiera lumea,el ii raspunde cu privirea ochilor lui pierduti.Un singur gest si se lasa cuprinsi de amintiri;el ii prinde mijlocul,ea cu o calda sarutare se desprinde din stransoarea lui.Ochii ii ard ca 2 vapai, se elecrizeaza ca 2 magneti de pol opus”
Ma uit cu regret in urma,vazand urmele pasilor lui pe covorul meu de sentimente.Sufla un vant cald si-mi sterge zambetul,lasand in urma un chip de multumire.Privesc in gol si-o imagine cu noi doi rasarita parca din cer imi spune,parca, povestea noastra cap-coada, am ramas noi pe 2 strazi…paralele,ele duc la infinit.
Am ramas cu amintirile unei veri superbe, cu tacerea unei inimi ce-a stiut iubirea, a simtit pasiunea, a avut speranta trecand prin mizerie.
Inchei acest sir devastator de sentimente cu o lacrima de “Adio!” pe care nu il spun, ti-l presar in priviri, caci e invatat din greselile comise de amandoi.
II.“Cand noaptea ne loveste,
Stam singuri, zambind ploii,
Dansam un tango in ritmurie tale,
Si mintea ne-o lasam pe aripi.”
Tot ce mi-ai lasat acum, e doar vocea ta printr-un timpan,gemand;ma lasi in pustiu, doar eu cu mine,sa visez,sa sper,sa ma-ndoi de vesnicie;caci tu imi esti interzis.
Tempoul vocii tale suna grav pe ale mele acorduri de vioara, imi este dor sa te mai privesc macar o data si sa fug stanjenita in abis.
Vreau sa te cuprind in goliciunea inimii mele ca s-o implinesti, o inima de femeie,de rebela,de copila inca fata.Imi ridic privirea in fata cuvintelor tale ,stiloul e foaia,mintea e vocea,hartia e cuvantul ce mi l-ai gravat,adanc,direct in inima.
Acum cad lin,lin,lin peste umarul tau putin ars de soare si cu privirea sa te lasi purtat de urma toculu meu; imagineaza-ti-l ca pe un cui strapuns direct in inima, ce-ti da fiori, te inspaimanta,te omoara, dar asa e si dorinta mea,doare.
Arcuirea mainii tale sau doar acea ridicare din spranceana ce-ti este caracteristica, imi poarta gandul intr-un tango salbatic, aproape mort al frunzelor de miozotis cazute-n viata mea.
Atmosfera viciata din sufletul meu, ma face sa ma gandesc la faptul ca fizic esti al meu, sufleteste esti al ranilor presarate din timp; complet nu pot sa te am si din respect ma prefac ca nu simt nimic altceva decat un gol imens.Traiesc cu teama ca peste ceva timp, totul va fi istorie, iar timpul ne va aduce martori in fata sentimentelor.Vantul mi te va lua in acea zi de toamna precoce…parca venita din nicaieri.
Mana ta e drumul meu, glasul imi e tovaras de drum, vorba-I soarele, lacrima-I apusul, am sa te pierd si imi e tema, asa cum vara isi stinge surasul.
Voi pastra o copie in eul meu, esenta originalului o pastrez intr-o cutie de catifea rosie, pura ca tandretea ce ti-o port.Te aseman unei stele ce-mi oglindeste privirea,e sora cu luna; ziua stiu ca e acolo asteptandu-ma sa apar extaziata de magnetul ei,iar noaptea ma urca acolo sus si ma iubeste doar pe mine.
Societatea ne invata sa mintitm si sa fim duplicitari,sa nu ne iubim, sa ne ferim de tot ce ne ajuta sa vibram de emotie; ne invata cum sa suferim.
Cu toate astea si cu multe pe care n-ai sa le auzi, tot ce scriu e despre tine, totusi asa cum ti-am mai zis “Dragostea este starea relativă care ne eclipseaza suferinta, dar oricat de mult rau ne-ar cauza, mereu o gasim ca REFUGIU”
III. Dimineata.Adierea lina printe ramurile subtiri ale unui vant singuratic,parca imi raspunde intrebarilor mele puse inainte de vreme.Ma uit pe geam,parca te vad zambind,venind dinspre apus,dar imaginea relatata e doar o iluzie.Vad pasii tai pe trotuarul incalzit de soare si prin gesturile tale,pasari multe ti se aduna In cale.Caci tu esti raza,eu sunt furtuna.Desi timpul va raspunde enigmelor mele , vreau sa zic ca ceea ce mi-am imaginat eu nu e intr-un colt de iniam,ci la o rascruce de vanturi.
Vad pasari ce danseaza lin in cer formand parca linii si coloane, simt adierea a naturii,mirosul frunzelor inca verzi,ma vad pe mine in vara.Totusi trista,desi a fost blanda m-a incununat de ura mai tarziu,nimic nu se lasa neplatit.
Am zis “da” atunci cand trebuia sa zic “nu”,am riscat si am pierdut, am cazut apoi scuturandu-ma; m-am ridicat,am mers mai departe caci asa a vrut viata.
Imi amintesc cum apa curgea lin, parca zicandu-mi o poveste, ma imbata cu sperante si poate ca din asta ma hraneam.
Trimit pe un nor pustiu povestea sfasietoare a verii mele, caci toamna a stins focul, a venit ploaia maturand totul si lasand doar urme de regret.Adio vara pierdura.Adio vise pierdute.Eu am plecat.
IV. Îţi dau cuvinte împrăştiate să le aduni undeva, departe, în timp. Acolo unde să nu ţi cont,de viaţă, ci doar de suflet. Îţi dau o inimă pt un suflet , unul care să iubească neştiind ce-i iubirea, să fie vulgar şi hain,bun, să viseze uitând să spere.
A scrie rânduri, nu e ceva simplu; a îngloba fiecare sentiment într-o succesiune de cuvinte bine alese; pentru a satisface o inimă doritoare. Îţi scriu această scenă de sentimente, pentru a-mi exterioriza cele mai bune, sau cele mai mişele gânduri,pe care latura umană, mi le-a dat pt tine.
Eu nu ştiu a sacrifica un sentiment;ci îl transpun în cuvinte,căci aşa e mai uşor să jonglezi cu ficţiunea pe care mi-o induci.
Prima noastră întâlnire , n-a fost deloc obişnuită, ci din contră , un fapt real al existenţei noastre, ne-a adus pe amândoi în acelaşi loc, la aceeaşi oră, dezarmând o confuzie de sentimente ; un ecou mut de priviri.
Îţi ating imaginaţia , cu voinţa mea de a te cuprinde în priviri.Am clipit scăpând amorul, în ceaţă, l-am pierdut, dar nu-l mai caut; îl găsesc în răspunsuri şi te vreau tot mai aproape. Am înţeles că o clipă nu e echivalentă cu o atingere, când mă ţi în braţe e de vis, nu unul pierdut pe valuri, ci unul trăit în amintiri. Sunt clipe în care imaginaţia îmi răspunde cu o întrebare.Timpul, mi te-a dat pe tine, nu e un miraj, sper că sunt fericită, defapt tu eşti condiţia fericirii mele.Printre sutele de furtuni, din inima mea, tu ai strecurat o rază, şi-ţi mulţumesc.
Tu eşti o fiinţă aparte , apărută din senin în viaţa mea, ce-ai ştiut să dai foc unei inimi ce bătea doar în ritmul acelor de ceasornic.Acum bate vioi ; o să bată şi a iubire ; decoperind încet-încet că promisiunile se adeveresc.
Cred că 2 se referă la noi, şi mai cred că “noi” înseamnă “ tu şi eu” cu legătura.Lasă-ţi calea înceţoşată să vină la mine, să se întâlnească cu a mea , amândouă să pornească în neştire, undeva, departe ; încât ziua să nu-ţi fie străină iar noaptea s-o iubeşti mai mult.
Oare inima ta, ştie intr-adevat ce-I iubirea, oare a simţit-o vreodată ? Dacă nu, lasă-mă să-ţi călăuzesc paşii prin acesta taina , ca să te poţi bucura, alături de mine, de tot ce e frumos, căci am multe de oferit; şi nu aştept aproape nimic.
Dar dacă ea , a iubit o dată ?
În acest caz , lasă-mă să-ţi vindec ran ace te apasă, sau dă-mi durerea ta mie ; căci o să pot lupta împotriva duşmanului numit trecut; într-o zi o voi uita [durerea], şi atunci voi avea timp să te privesc câştigându-ţi viaţa ce-o meriţi şi voi fi şi mai mândră de tine, decât sunt.
Inima mea e ameţită,parka beată cu săruturi furate, din copilării, noi nu suntem altceva decât 2 frunze ce cad în acelaşi timp,vara. Te rog să nu-ţi ieşi din ritm , să purtăm această poveste mai departe, până când ploaia va mătură şi cea mai mică urmă de sentiment.
Ai ajuns să fi parte din partea mea, gândul la tine îmi zboară până noaptea târziu, când oboseala mă ajunge din urmă şi-mi spune “Mai poţi ?”, iar atunci adorm cu tine în gând şi nu ştiu ce se întâmplă noaptea. Mi-a fost greu când ai plecat, chiar şi pentru câteva zile; atunci când nu eşti lângă mine simt un gol în stomac şi un nod în piept,parcă nu mă lasa a fi fericită,căci această calitate cu tine am dobândit-o.
V. Te salut de aici, din indepartatul present, si-ti scriu pentru a mai depana o data amintirile tale greu de uitat, dar nepasator de dureroase.
Mai ti minte cand cerul incerca sa devina cineva? Exact atunci a inceput totul, o inima mica se descuraja de adierea verii, aceasta o coplesea, in fiinta arzandu-I un dor de “a iubi”.Mai ti minte? Cand mergeam pe acea strada cu capul plecat si tu imi spuneai minciuni adolescentine?
Esti o creatura efemera ce-mi dezvolta idei nebanuite , un inger satiric, o iluzie nedefinita a finite mele, esti universul de culoare din taramul meu de ploi ,esti ca noaptea de mai, de neuitat.Tu esti viata unui adevar, un mister fara sentimente, curajul unei nopti prefacuta in zi, o inchipuire a efemeritatii, un sadic raspuns al unei provocari, esti trecut.
Motivul real al acestor randuri este faptul ca eul meu debordant nu ma lasa nici macar o clipa fara a-mi exprima si cele mai ascunse ganduri.
Mana mea e mult prea josnica , iar cuvintele prin potrivirea lor pe care sper ca o voi alege, sa-ti rezeasca si tie amintirile,sau poate sentimentele mele.Nu sunt in masura a-ti spune ceva dumnezeiesc, dar as vrea sa sti ca e precoce a-ti spune ca cele mai misele sentimente,acum,renasc.Asa a inceput totul…”mi-ai incalzit mainile de sinceritate acuta pe care mi-am insusit-o nevinovateste din cauza frigului.Dupa un timp in capul meu rascoleam idei nebanuite , ocazia unui sarut plin de “indrazneala” se apropia asa ca, fara a sta pe ganduri m-am uitat la el,el la mine, ceva s-a intamplat.Eram fericita.
Stiu ca multe mi s-au intamplat pana acum, dar vreau s-o iau pas cu pas, vreau sa savurez fiecare clipa, sa nu ma grabesc.
Vis? Realitate delicioasa? Poate amandoua, lacrimile ce-au fost, au ramas acolo, nu mai vreau sa-mi amintesc acele zile stupide in care viata doar parea senina, defapt ma faceau sa ma auto-distrug.
Revenind la el in 3 zile m-a facut sa zbor, plutesc usor spre cer, am ce-mi lipsea.E bizat, totodata superb, e un copil ce-mi va atinge perfectiunea, imi va vindeca inima”
S-a sfarsit odata cu timpul, sentimentele lui au fost in joaca, doar s-a jucat, eu nu; eu am construit incet, incet un munte de sentimente; care azi este zdrobit de lacrimile ce mi-au invatat pupila.
